Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia - Centrul de Cercetări Economice
 
Centrul de Cercetări Economice
Misiune şi obiective

 

     Misiune

     Centrul de Cercetări Economice face parte integrantă din Universitatea "1 Decembrie 1918" Alba Iulia, nu are personalitate juridică şi este subordonat Senatului universităţii.

 

     Activitatea Centrului se desfăşoară în sfera cercetărilor fundamentale şi aplicative din domeniul economic, cu orientare spre creşterea capacităţii de generare de noi cunoştinţe ştiinţifice, în vederea asigurării suportului ştiinţific necesar progresului şi consolidării unei poziţii competitive în domeniul ştiinţelor economice, fundamentarea şi susţinerea politicilor şi strategiilor de dezvoltare durabilă, în contextul integrării europene.

 

     Principalele domenii de cercetare pe cere le vizăm prin activitatea Centrului de Cercetări Economice sunt: teorie şi practică contabilă, management financiar-contabil şi analiză economico-financiară pentru IMM - uri, sistemul şi relaţiile inter-bancare, piaţa asigurărilor şi reasigurărilor, politici monetare şi politici fiscale, politici de dezvoltare regională, politici şi strategii bugetare, studii de piaţă, studii de concurenţă, economia serviciilor şi a societăţii informaţionale, economia resurselor naturale şi a energiei, economia protecţiei mediului înconjurător, modelare şi prognoză economică, macroeconomie.

 

     Obiective

     Pe termen scurt şi mediu obiectivele pe care şi le propune centrul sunt următoarele:

     - formarea actorilor din cămpul academic pentru cercetare ştiinţifică performantă;

     - formarea bazei tematice pentru proiecte de cercetare fundamentală şi cercetare aplicativă;

     - identificarea şi activarea surselor de finanţare pentru proiecte de cercetare;

     - iniţierea proiectelor de cercetare fundamentală şi aplicativă;

     - dezvoltarea cercetărilor destinate unităţilor economice mici si mijlocii care nu au compartimente proprii de cercetare;

     - dezvoltarea bazei materiale şi de informare pentru cercetare;

     - valorificarea rezultatelor cercetării prin diferite moduri de informare comunitară, comunicări ştiinţifice, articole, brevete, transfer tehnologic, lucrări în colectiv de autori;

     - activarea "şcolii doctorale" prin crearea unui forum de prezentare de către doctoranzi a activităţii de cercetare desfăşurată;

     - stabilirea si consolidarea legăturilor ştiinţifice  cu universităţi şi instituţii de cercetare din străinătate;

     - includerea activităţii Centrului de Cercetări Economice în circuitul european de valori ştiinţifice;

     - modelarea matematică a fenomenelor economice şi proiectarea sistemelor informatice care implementează aceste modele;

     - atragerea în proiectele de cercetare şi a cadrelor didactice din învăţămăntul preuniversitare, precum şi a unor colaboratori din alte domenii de activitate care pot susţine activitatea Centrului de Cercetări Economice;

     - furnizarea de consultanţă pe probleme în domeniul financiar-contabil, organizării şi planificării afacerilor, managementului afacerilor sau managementului public, studii sectoriale;

 

     - desfăşurarea de activităţi extracuriculare axate pe teme economice de actualitate în care să fie implicaţi şi studenţii.

 

 

     Centrul de Cercetări Economice îşi începe activitatea în urma Hotărării de Senat privind aprobarea prezentului Regulament.

     Activitatea Centrului se va desfăşura pe baza Planului de Cercetare Anual, avizat de Consiliul de Conducere al Centrului şi aprobat de Senat.